"Închipuiţi-vă că într-o zi ar veni un tren şi n-am avea putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nici o picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Ne-am simţi striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela, care acum pleacă fără noi. Singura noastră şansă ar fi să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezim, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren..." - Octavian Paler, "Viaţa pe peron".
Sau să mergem până la capătul de linie, unde ajunge trenul pierdut, şi să-l luăm la întoarcere, către locul unde l-am pierdut - Andreea Pavel, "Viaţa pe lângă peron".
Vezi ca personalu meu merge incet si opreste in toate garile.
ReplyDeletePhotoshop, tot tu eşti? :)) Cu cât merge mai încet, cu atât e timp mai mult, pentru a-l ajunge din urmă. Al meu e accelerat şi nu opreşte decât la cap de linie, deeeci...
ReplyDeleteDaca are vagon restaurant si cusete merg si eu o statie. Singura statie.
ReplyDeleteM-a mâncat să desluşesc care-cum sunt anonimii... :)
ReplyDeleteM-asteptam sa te prinzi dar am uitat ca ti-a furat ala telu si-ai pierdut numerele.
ReplyDeleteAl vostru,
Anonymous Photoshop
Unii alearga in acelasi ritm pe langa tren. Ideea e ca ajungi la destinatie, nu cum... nu?
ReplyDeleteLong time no see :). Interesant de citit blogul tau.
ReplyDelete@ Harry Potter - Corect. Asta am uitat să precizez. Nu contează cum ajungi la tren, ori la care dintre capetele de linie. Contează doar să te sui naibii în trenul ĂLA! :))
ReplyDelete@ Blue Monk - Thank you :D Da' cu cine am onoarea?