Viperele dintr-a zecea

(Mircea Ţuglea: "Măi, dhragă, laşi apahratul ăla, sau ieşi?")

Postul ăsta îl dedic Mădălinei şi Denisei (http://lechevalblanc.wordpress.com/) pentru ceea ce numim noi "clasa a X-a", şi lui Mircea Ţuglea (www.mircea-tuglea.blogspot.com) care ne-a fost prof de română într-a zecea şi după care s-au miorlăit toţi (şi mai ales toate) când ne-a lăsat, de ne luau la rost toţi profii: "Ce, dragă, ce-avea Ţuglea de nu mai puteţi după el?". N-avea nimic, într-adevăr, doar că cine nu l-a avut prof nu prea poate să-nţeleagă.

Cred că în delirul meu porcin m-a trăznit melancolia la fel de porcină atunci când ai o groază de făcut şi nu mişti un deget ca să-ţi rezolvi deadline-urile.

"Zări albastre" era revista liceului "Mircea cel Bătrân". A fost o perioadă foarte şmecheră, cu multe concursuri câştigate de publicaţia aia, dar şi de fiecare redactor în parte. Eram un fel de Led Zeppelin între scriitorii liceeni. Pe-urmă s-a dus... . Acum a ajuns o revistă la fel de tristă şi seacă, aşa cum era când am preluat-o. Şmecheria a durat doar doi ani.

Făceam nopţi albe până le pierdeam şirul şi ne miram că iar răsare soarele, erau bârfe de copii, trinităţi şi răutăţi cât cuprindea, deadline-uri năucitoare, intrigi şi poveşti de dragoste (nu cu Ţuglea). Partea bună e că toate au fost constructive.

În acelaşi timp, am încercat o utopie cu www.marti.ro. S-a dus şi aia din cauza orgoliilor a trei bărbaţi, care, în fapt s-au dovedit a fi mai caţe şi mai capricioase decât femeile. Adică, vă daţi seama, foarte nasol... . Nu le dau numele, dar dacă "răsfoiţi" revista virtuală şi citiţi printre rânduri textele autorilor, vă puteţi lămuri singuri despre cine e vorba...

Nici cenaclul "Pătratul Literar" nu mai e, din motive asemănătoare. Acolo ne strângeam toate şi fiecare dintre noi era îndrăgostită de câte unul dintre cei pe care la vremea aia îi consideram un fel de semizei, "artiştii" cu plete, care respirau poezii şi alte prostii de-astea. Îi ascultam cu sufletul la gură şi după-aia împroşcam cu ironii, acidităţi şi venin ca să nu părem gâsculiţe proaste. Acum nu mai dăm doi bani pe ei şi râdem când ne amintim anumite secvenţe.

La unul dintre cenacluri mi-am câştigat o prietenă, pe Anca. Mi-a plăcut pentru că era singura care, cu atitudinea ei, mi-a ricoşat săgeţile răutăcioase.

Tot în perioada aia i-am făcut viaţa un chin Andei, care acum ne-a completat trinitatea.

Din cauza, sau datorită (o să-mi dau seama mai târziu) lui Mircea Ţuglea sunt acum jurnalistă (www.dezvaluiri.ro). El m-a târâit la cercul de jurnalism unde am auzit prima oară de diacritice şi deadline, tot el mi-a zis să mă las de poezioare şi să-mi urmez stilul şi vocea interioară din cauza căreia, ulterior, aveam să fiu făcută "viperă", "găină turbată" sau "acidă şi ironică", alături de Denisa şi Mădă.

Dacă Tz, cum îi mai spuneam noi, ar citi ăsta cred c-ar spune: "Hăhăhă, ce-i dhragă? Cat fight?". Ori, după atâta timp, n-ar mai da nici el, doi bani... .

Am toate starile de gripa...

(poza e făcută acum patru ani, în clasa a X-a, în timpul gripei aviare...)

...porcină!

De ieri seară nu mai am linişte. Îmi simt corpul ca şi cum ar fi fost călcat de un camion, apoi de un buldozer, apoi un tir, un tractor, un tren, o basculantă şi-o macara.

Capul mi-l simt ca şi cum în interior am încă vreo trei-patru mai mici, unele într-altele, exact cum sunt păpuşelele ruseşti numite katiuşe. Tuşesc sec şi îmi curge nasul, mă doare rău în gât şi simt că eman multă căldură, nu ştiu sigur dacă e febră. Sunt foarte ameţită şi nu pot sta în picioare, îmi vâjâie ceva în urechi şi văd în ceaţă, şi nici nu pot judeca limpede.

M-a cuprins o frică ce mă face să îmi pierd minţile şi să nu-mi mai pese de nici un examen, nici un profesor, nici o restanţă, nici o licenţă, şi nici un ziar, anchetă, sursă sau telefon primit, ori dat.

Îmi vine să fac înconjurul lumii într-o barcă, poate aşa mi-ar trece, plus că fiind plecată cu pluta la propriu, n-aş mai infesta pe nimeni.

Stăteam şi mă gândeam cu cine m-am văzut zilele trecute şi de la cine aş fi putut să iau evetuala gripă. În afară de colegii de la ziar care sunt un fel de dumnezei ai imunităţii, deci nu de la ei, cu mai nimeni.

Ba mint, am avut câteva întâlniri cu nişte porci de oameni politici constănţeni, dar, ca de obicei, nu păreau periculoşi sau bolnavi. La şcoală n-am fost deci nu de la studenţii din Constanţa, la biserică nu, deci am mai tăiat de pe listă nişte eventuali porci purtători de necazuri, pe la Poliţie n-am avut treabă, deci nici ei şi aşa se face că rămâne în picioare varianta politichiei locale, purtătoare de virusul modificat genetic letal.

Oricum până să mi se confirme că am gripă porcină, ar trebui să mă duc la doctor, să mă izolez, să nu mai vorbesc cu nimeni, să nu mai pun mâna pe nimic şi nimeni, şi să mă înfăşor în cearceafuri şi folii cu proprietăţi de izolare, de vid şi alte nebunii. Fără glumă, sunt speriată, paranoică şi nu ştiu cum să reacţionez pentru că n-am încredere în Ministerul Sănătăţii, sau în sistemul medical românesc. O să mor de gripă porcină şi o să infestez zeci de mii de oameni, poate chiar milioane!

P.S.: Am uitat să menţionez că ieri am fost la Rezervaţia Hagieni, la doar câţiva kilometri de bulgari, şi am mers prin ploaie mai mulţi kilometri. M-am udat rău până la genunchi, mi-a intrat apă în bocanci, hainele erau fleaşcă, spatele (la fel ca şi pieptul) era gol şi, desigur, leoarcă, iar părul picurând la mâna a doua stropii de ploaie. Am plecat de-acolo direct în Vama Veche şi am stat la o terasă unde era foarte curent, şi bătea un vânt rece de îmi ţurţurea fiecare bucăţică de piele. Apoi am pus haina plouată pe mine, care era şi ea foarte udă şi rece, în ideea să mă încălzesc. Şi am stat aşa câteva ore. Dar e irelevant, pentru că eu cred că asta n-are nici o legătură cu starea mea de rău...

Când bloggeritzele te sabotează...

... nu-ţi mai iese nimic.

Vroiam să pun un sondaj pentru băieţi/bărbaţi referitor la cât de nasol e să te îndrăgosteşti rău de tot de o femeie în situaţia în care eşti deja implicat într-o relaţie serioasă, să spunem că atât de serioasă încât pare imposibil de rupt. Dar ceva nu merge cu blogul şi trebuie să-l mai amân, deşi mă roade curiozitatea, iar răspunsurile vor fi folosite şi într-un viitor post.

Sondajul nu e adresat femeilor pentru că ştim cu toţii ce-ar face o persoană de sex feminin dacă se îndrăgosteşte de altcineva... .

M-am prins, mă sabotează doamnele, de-aia nu pot posta sondajul.

Eu cu cine mă mai joc dincolo?

Se spune că Raiul va fi pentru fiecare persoană altfel. Adică un loc unde o să fim fericiţi şi-o să fie fain, exact cam cum ne-am dori să fie aici şi nu a fost.

Atunci stau şi mă-ntreb: Cum o să ajungem în Rai eu şi prietenele mele? Pentru una, Rai înseamnă linişte, somn, îngeri cântând la harpe. Pentru alta înseamnă plimbări de mână cu un posibil iubit, filme şi alte "chestii drăguţe".

Pentru mine ar însemna să găsesc subiecte bune şi să mă ocup de politica externă a Raiului şi să intermediez posibilele conflicte cu Iadul.

De ce nu, chiar să trasez drumul relaţiilor diplomatice dintre cele două armate. Şi, normal, aş spune: La luptă, îngerii mei!

Şi deci cum vom putea noi trei să ajungem în acelaşi Rai, pornind de la o situaţie în care avem cam aceleaşi păcate şi deşi le avem merităm totuşi să ajungem acolo?

¤¤¤

Sau o altă situaţie, se zice că atunci când te cununi religios ajungi dincolo cu persoana respectivă, cu care ai făcut treaba asta. Bun, şi dacă amândoi meritaţi să fiţi în Rai, doar că pentru ea Raiul înseamnă să stea non-stop cu el, dar pentru el Raiul înseamnă să fie cât mai departe de nevasta-sa sufocantă, atunci... nu cumva dacă pentru ea va fi Raiul, pentru el va fi Iadul? Pam-Pam! Deci nu vom ajunge în acelaşi loc, deşi se spune că este o continuare a vieţii de aici. Sau ni va face câte o dublură.

Spre exemplu... dacă eu, posibilul viitor soţ, amanta lui (că astea vin doar la pachet: căsnicia şi amanta), soţul amantei soţului meu, dacă toţi ăştia ajungem în Rai, atunci eu trebuie să am o dublură a bărbatului, căci cununată fiind religios voi fi dincolo cu el, dar şi amanta trebuie să aibă o dublură a bărbatului meu, căci pentru ea asta înseamnă Raiul, şi soţul ei trebuie să aibă o altă dublură a amantei soţului meu, în afară de cea pe care o va avea soţul meu, pentru că desigur pentru el Raiul nu va însemna să stea cu mine pe veşnicie.

Mă-ntreb acum, eu a cui dublură voi fi? Pentru că pentru mine Raiul n-ar însemna să stau cu cineva, ci ar însemna ca Raiul să aibă o veşnicie de timp şi o infinitate de locuri necunoscute, să se întâmple lucruri palpitante (mă rog, depinde ce înseamnă şi pentru Petru "palpitant"...) şi sigur să avem un ziar al Raiului, cu investigaţii despre pământeni pe care, lunar, în urma articolelor de presă cu aripioare îi vom tria: îi pescuim noi, sau îi trimitem la Corniţe?

Asta sunt dilemele mele: cum o să ajungem acolo toţi (care merită), dacă pentru fiecare, asta înseamnă altceva? ŞI: Eu a cui dublură o să fiu?!

Cred că azi nu voi fi în stare de nimic, până nu găsesc o explicaţie.

Mercenarii „Blackwater” şi-au lăsat urmele şi în România

(Recomand cartea)

Imunitatea soldaţilor celei mai puternice armate private din lume bulversează întregul mapamond.


Nu de puţine ori, opinia publică românească -dar şi străină- s-a întrebat ce anume face ca statutul soldatului american să-i confere acestuia imunitate totală în faţa restului lumii. Şi asta în condiţiile în care abuzurile, crimele de război şi violenţele atribuite soldaţilor americani au făcut şi fac subiectul multor scandaluri diplomatice. Recent, scriitorul şi ziaristul american de origine română, Steve Făinaru, autorul cărţii „Legea celor puternici”, a sosit în România cu ocazia lansării cărţii sale denumită mai sus. În cartea sa, Făinaru dezvăluie resorturile militare şi financiare ale războiului dus de mercenari în Irak: fără reguli, fără legi, fără control. Atât în cartea sa, cât şi în reportajele de război realizate pe frontul din Irak, Făinaru face referire la organizaţiile de mercenari din Irak, armatele paralele implicate în ultimul conflict din Golf.



Autorul a urmărit câteva dintre aceste grupări şi a scris despre ele, despre felul în care acestea funcţionau sub paravanul unor firme de securitate, câteva dintre ele aflându-se sub contract cu statul american. Toate abuzurile mercenarilor descrişi de Făinaru s-au desfăşurat sub protecţia legii americane care le conferă statutul de imunitate totală în faţa legislaţiei ţărilor unde se desfăşoară operaţiuni. La fel ca şi Steve Făinaru, autorul american Jeremy Scahil în cartea sa „Blackwater - ascensiunea celei mai puternice armate private din lume”, descrie aceleaşi modalităţi de muşamalizare a tuturor actelor de crimă, violenţă şi abuzuri asupra populaţiei statelor unde armata americană şi-a desfăşurat activitatea.

Un miliard de dolari anual de la Guvernul SUA pentru mercenari

Ca şi în România, Departamentul de Stat American a lucrat la emiterea unor decrete speciale care confereau soldaţilor americani protecţie şi imunitate în faţa legilor statelor respective. Jeremy Scahil face referire la decretul denumit Ordinul 17, emis în Irak, la Bagdad, acesta fiind o directivă ce a garantat imunitatea angajaţilor companiilor de securitate privată care aveau contracte cu Statele Unite, interzicând practic guvernului irakian să ancheteze crimele şi abuzurile comise de aceştia, în instanţele naţionale. Imunitatea conferită de Ordinul 17, este validă şi astăzi, şi a fost extinsă şi în celelalte ţări în care SUA îşi are baze militare, inclusiv în România. Istoria celebrului Ordin 17, îşi are originea în măcelul populaţiei civile din piaţa Nisour din Bagdad, unde o unitate de mercenari aparţinând firmei americane de securitate Blackwater a ucis fără nici un motiv câteva zeci de persoane civile.

De menţionat este faptul că Blackwater este o firmă privată de securitate care lucrează direct cu Departamentul de Stat American, bugetul anual pentru întreţinerea contractului cu această firmă costând statul american peste un miliard de dolari. Fiecare agent Blackwater costă contribuabilul american aproximativ 1.222 de dolari pe
zi, în vreme ce pentru un simplu soldat american, costurile sunt de trei ori mai mici.


Ştefan Doru Copoţ,
continuare în www.dezvaluiri.ro

Ai îmbătrânit?

La Mulţi Ani pentru cea mai bizară şi, deopotrivă, complexă persoană pe care am cunoscut-o până acum. Have fun & spor la muncă şi da, mai ai şi şanse, şi speranţe :-) !

Feminismul - curentul radical ce ne aminteşte că femeile sunt oameni?

Pentru că în ultima vreme , în jurul meu s-a vorbit foarte mult despre femei, m-am hotărât să aflu părerea celor care trec pe-aici, despre acest subiect, prin cele două sondaje.


Pornind de la curentul feminist din politică, la şcoala s-a deschis discuţia despre rolul femeilor în secolele trecute versus rolul acestora în zilele noastre. Când mi-a venit rândul la vorbit, am ţinut să subliniez faptul că femeile nu au ce căuta în anumite domenii precum politica, armata (decât dacă au o condiţie fizică mai bună decât a bărbaţilor, dar nicidecum în funcţii înalte), poliţia (idem excepţiile armatei) etc. Reacţia colegelor n-a fost tocmai una înţelegătoare.


Chiar cred că femeile nu pot face atât de multe pe cât pot bărbaţii şi în anumite domenii chiar nu e treaba lor şi nu trebuie să îşi bage nasul pentru că mai mult vor încurca lucrurile dacă o vor face. În schimb, au fost câteva cazuri de bărbaţi care şi-au născut fraţii gemeni prin cezariană (google fetus in fetus).

Dacă am face un test şi am lua 1000 de femei să vorbeacă despre egalitatea între sexe, 999 ar vorbi cu siguranţă doar despre egalitatea în DREPTURI, nu şi despre cea în obligaţii (vezi, spre exemplu, femeia căreia i se pare normal ca în tramvai să îi cedeze locul un bărbat, pentru că... e bărbat!). Iar una rătăcită te va întreba: ce e aia egalitate?


Dacă femeile ar înţelege şi accepta egalitatea TOTALĂ între sexe, atunci da, le-aş felicita. Dar nu vor fi în stare niciodata de asta pentru că femeile toată viaţa lor vor rămâne... femei (iar cele mai multe dintre ele cu siguranţă nu vor înţelege ce-am vrut să spun cu asta).


PS: Până şi în Biblie se vorbeşte de o supunere a femeii faţă de bărbat şi nu invers. Şi faza cu acea coastă a lui Adam câte şi-o amintesc atunci când încep să urle ca toţi dracii? :-)

Cum au votat ai noştri în Parlamentul European legalizarea căsătoriilor dintre homosexuali?

“Lista ruşinii”, aşa cum a numit-o senatorul Iulian Urban poate fi vizionată pe http://www.urbaniulian.ro/

“PRO” pe toată linia din partea conservatorilor

Alianţa PSD+PC uimeşte prin discrepanţa dintre doctrină şi alegerea exprimată în cadrul şedinţei din cadrul Parlamentului European, în care a fost supusă votului propunerea legislativă privind căsătoriile între homosexuali. Mai liberali decât însuşi liberalii, toţi parlamentarii social-democraţi prezenţi au votat pentru legalizarea căsătoriilor între oamenii care au acelaşi sex.
Adrian Severin, Corina Creţu, Daciana Octavia Sârbu, Gabriela Creţu, Ioan Mircea Pascu, Silvia-Adriana Ticău, Victor Boştinaru sunt cei care şi-au exprimat acordul în privinţa propunerii. Timizi, sau ocupaţi cu lucruri mai importante, Alin Lucian Antochi, Rovana Plumb şi Vasilica Viorica Dăncilă au ales să se spele pe mâini în faţa opiniei publice şi au absentat la întâlnire.


O abţinere la liberali


Cei cărora, se pare, le-a păsat cel mai puţin de întrevederea ce a avut ca subiect dezbaterea pe marginea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex au fost liberalii. Din şase reprezentanţi ai PNL în Parlamentul European, doi au lipsit, unul n-a ales nici alba, nici neagra, şi trei au votat pentru legalizarea căsătoriilor. Daniel Dăianu, Magor Imre Csibi, Ramona Nicole Mănescu au votat “pentru”. Colegul lor Cristian Silviu Busoi a preferat să tacă, pentru a nu se certa nici cu homosexualii, nici cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe şi nici pentru a-şi atrage oprobriul public. Mai rău decât atât, nici Renate Weber şi Adina-Ioana Vălean nu şi-au exprimat opinia pentru că au tras chiulul la şedinţa paramentară.


Doi Doamne, şi-amândoi…

Din partea UDMR ambii reprezentanţi ai partidului au votat pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Csaba Sogor şi Iuliu Winkler n-au absentat, nu s-au abţinut şi, până la urmă, asta le poate aduce o bulină albă în ce priveşte activitatea parlamentară, dar şi curajul de a-şi exprima opinia.
László Tokes, marele parlamentar european independent s-a gândit că dacă tot e singurul fără de partid de ce să mai vină pe la şedinţe, mai ales când se votează te miri ce legi neimportante, cum ar fi, spre exemplu, căsătoriile între homosexuali. Sâc!


Un “NU” mare şi portocaliu

Dacă e să începem cu leneşii democrat-liberali care n-au avut chef de întâlniri şi discuţii în Parlamentul European, trebuie să-i menţionăm pe Ioan Lucian Hambasan, Călin Cătălin Chiriţă şi Adrian Manole. Apoi, lista denotă o adevărată furie portocalie împotriva legalizării căsătoriilor homosexuale. Probabil mai cu frica lui Dumnezeu şi parcă uitând de afirmaţia lui Băsescu prin care transmitea că nu are nimic împotriva căsătoriilor de acest gen, toţi parlamentarii europeni PD-L au votat “împotrivă”. Şi în tribuna lor a existat un Pilat care s-a spălat frumuşel pe mâini şi nu şi-a asumat nici o răspundere, în persoana lui Flaviu Călin Rus. În frunte cu Theodor Stolojan, parlamentarii au rostit la unison un “NU” vehement. Cei care vor fi aspru criticaţi de ONG-urile comunităţilor gay şi care cu siguranţă nu vor mai obţine voturile “homosexuale” sunt Alexandru Nazăre, Constantin Dumitriu, Daniel Petru Funeriu, Dragoş Florin David, Iosif Matula, Maria Petre, Marian-Jean Marinescu, Nicodim Bulzesc, Nicolae Vlad Popa, Rareş-Lucian Niculescu şi Sebastian Valentin Bodu.



Legalizarea căsătoriilor homosexuale, o propunere legislativă trecută sub tăcere în România



Legalizarea concubinajului şi a relaţiilor homosexuale a reprezentat o propunere legislativă trecută sub tăcere de fostul senator Peter Kovacs (http://www.dezvaluiri.ro/exclusiv/1157-organizaia-de-investigaii-jurnalistice-v-invit-la-o-dezbatere-public-.html).
Practic, propunerea legislativă iniţiată de senatorul maghiar a avut ca scop legalizarea concubinajului. Pe de altă parte, dacă această propunere ar fi fost aprobată, ar fi reprezentat primul pas în demersul oficializării relaţiilor homosexuale.