Revoluţia lor e mai tânără. Aseară am adormit brusc.

Mă gândeam că nu m-aş mira deloc să aud la ştiri că în Basarabia a fost, de fapt, mâna ciocolatie şi "democratizatoare" a americanilor. Sau că Vestul şi Estul şi-au dat iar mâna, de data aceasta rupând hora moldovenească.

***

Ieri, mi-a venit să plâng de cel puţin trei ori: o dată când am văzut riposta gălăţenilor, vizavi de evenimentul de peste Prut (http://www.youtube.com/watch?v=gAmLUPxjFgk), a doua oară când am văzut prima transmisiune în direct de la Parlamentul lor şi a treia oară când am auzit o prietenă basarabeancă plângându-mi în telefon că nu e corect, că ei nu mai suportă, că moldovenii nu-s comunişti, că or să-i rupă definitiv de români, că Basarabia aparţine României.

Sau cred că am şi plâns şi mi-o fi ruşine/frică să recunosc. Sau poate am plâns mai mult şi am adormit, drept pentru care nu-mi mai amintesc. În timpul somnului, un pitic tocilar din căpşorul meu îmi formatează windows-ul către realitate ca să fie sigur că niciodată creierul meu nu va fi invadat de viruşi. Totuşi, nu-i iese chiar de fiecare dată. Deci mă mai gândesc la una dintre variante şi vă spun la sfârşitul postului.

***

Am văzut şi eu cam ce-a fost acum 20 de ani. Acum înţeleg, chiar dacă prin prisma celorlalţi, ce înseamnă să nu mai suporţi, să te revolţi, să vrei să revoluţionezi lumea în care trăieşti. Diferenţa e că la noi situaţia era şi mai nasoală, în timp ce basarabenii de bine-de rău, mai au nişte drepturi, chiar dacă puţine şi rahitice.

Cu toate astea, aseară aveam un singur lucru în minte: îmi venea să mă sui în autocar şi să plec la Bucureşti, la protest. N-am făcut-o, din motive care n-au depins de mine şi cred că dacă acum 20 de ani aveam 20 de ani, cu siguranţă azi nu aş fi avut 40 de ani.

***

De ieri mă uit încontinuu pe poze, emisiuni şi filmuleţe, din România şi Basarabia, referitoare la aşa-zisa revoluţie a moldovenilor. Mi-e teamă s-o numesc cu certitudine "revoluţie", ca să nu păţească şi ei ce-au păţit ai noştri în 1989. Dar n-aş vrea nici s-o numesc altfel decât ceea ce este.

Pe site-ul http://unimedia.info/?mod=foto&id=1 am văzut cele mai expresive poze.

Sunt copii cu bolovani în mână, sunt oameni ai legii linşaţi de românii de-acum 20 de ani. Diferenţa e că ai lor sunt mai tineri. Filmele, pozele şi arhiva emisiunilor noastre ne-arată tot tineri, dar undeva la o medie de 30 de ani. Aici, media e la 20, dacă nu şi mai jos.

Ochii lor râd parcă inconştient de mult, parcă aşteaptă ceva şi parcă habar n-au ce-i poate aştepta pe ei. Ori, sub nici o formă, nu le pasă. Sau, de fapt, sunt ruşi şi ştiu că nu pot păţi nimic.

Singura mea teamă este ca nu cumva aceşti puşti să fi ieşit la scandal dintr-un soi de imitaţie amuzantă, de rebeliune la modă, sau, dat fiind faptul că nu prea au de nici unele, şi-au dorit cu tot dinadinsul să aibă şi ei ceva, orice, chiar şi-o revoluţie (na, c-am zis-o pân la urmă).

Mi-aş dori (deşi o să sune ca naiba) ca ei să fi pornit revoluţia pentru că vor schimbarea, că sunt dispuşi să moară şi să-şi privească moartea ca un bilet către show-ul evoluţiei ţării lor şi a celorlalţi. Adică să fie conştienţi că un om fără drepturi precum basarabeanul este deja un om mort, care respiră, mănâncă, merge la muncă şi doarme, singurele lucruri care atestă că mai e în viaţă.

***

Aseară, nu ştiu din ce motiv, am căzut brusc într-un somn adânc şi nu prea-mi mai amintesc nimic de ieri. Probabil că acum vă scriu din Basarabia, sau de la laptopul lui Sf. Petru.