anul ăsta nu mai vreau să slăbesc
nici să-mi găsesc un iubit
nici să dorm mai mult
nici măcar să fiu mai bună
să nu mă mai cert cu mama
sau să fumez mai puţin
de anul ăsta n-o să te mai agasez
o să visez tot ce faci
ca să nu mai pun întrebări
ca să plâng fără să-mi mai confirmi
ca să mă întăresc fără să mai fii
lângă mine
o să ştiu ce faci dinainte
să-ţi doreşti
o să am releuri europenizate
o să câştig bani
mulţi bani
n-o să vreau cadouri de sărbători
n-o să mai cuantific nimic de
crăciun, paşte, revelion, ziua mea
ziua mea şi-a ta
n-o să cer explicaţii
o să dărâm şi-ultimele ziduri
ciuruite de glume
o să-ţi visez toată lumea ca să
te sperii
flatezi
bucuri
mândreşti
întrebi
uimeşti
cerţi
amuzi
ca să nu te plictiseşti
o să te dedublezi în mine
o să mă dedublez lângă tine
ia-ţi jumătatea-mi
şi fugi pân' la anu'!

În Ajun oriunde butonai telecomanda se vorbea, culmea!, despreeee... Crăciun, desigur! Cine, ce mănâncă, că în Ardeal e nu-ştiu-cum, în Maramureş nu-ştiu-cum, în Dobrogea... în fapt, aceleaşi lucruri, toată lumea se strângea să înfulece până la refuz şi să se comporte absolut normal, ca în orice altă zi...
Perioada asta a sărbătorilor este una dintre cele mai plictisitoare şi mai triste. Toată lumea pleacă-n familie... la mine tata e plecat pe mare, frati-miu o arde cu teribiliştii ăia prin cartier, maică-mea... la televizor!? Mâncare cât cuprinde în frigider, un breloc de brad pe o masă-n sufragerie, pentru că: ”Doar nu mai sunteţi copii, să vă-ncânte bradu’!?” Eeeee, naaah? O instalaţie şerpuită alandala pe pereţi şi cam asta înseamnă Crăciunul la mine. Iubitu meu bântuie la 2 Mai cu teribiliştii lui, după ce mi-a spus în prealabil că de Crăciun treaba e sfântă: se stă în familie! Aha, la fel cum la mine vine Moş Crăciun. Din părţi. Am primit nişte bani, cu o săptămână înainte, pentru că „Ce, Moş Crăciun, aoleu... doar nu mai eşti copil de ţâţă, mă, Andreea! Ce te prosteşti aşa?!”
Mda, în concluzie a fost un Crăciun fericit în care am plâns şi m-am dat cu fundu’ de pământ, am urlat şi-am blestemat toată propaganda care începe cu vreo lună înainte. Toată lumea e fericită de Crăciun, mai bine zis toată lumea devine de două ori mai fericită de Crăciun când a întâlnit omul potrivit etc. Aflaţi că e pentru prima dată când simt c-am intrat şi eu în rând cu oamenii cum spun unii, dar culmea, am fost de două ori mai tristă sărbătorile astea! Cu tot cu iubit, cu tot cu... nimic.
M-am comportat ca în oricare altă zi. Numai că lumea din juru-mi a luat-o razna! „Hai în Vamă! Hai la un vin! Haaaaai undeva, oriunde! Aoleu, nu! Azi nu! Azi se stă în familie! Azi se bagă la bârdan, la greu, azi ne dedublăm, azi e sfârşitu’ lumii!” Toţi cu care am vorbit au alergat după cadouri, au alergat după ambalaje, am împachetat, au despachetat, ştiau că pe 25 se stă în familie, că e Crăciunul, că vin unii să cânte la uşă, că nu tre’ să le mai dai portocale şi nuci, că tre’ să scoţi banu, buey, nene! Dar nici unul dintre ei nu călcase în biserică, nimeni n-avea nici o treabă cu baza piramidei. Toată lumea se-nghesuia, mai-mai să cadă, în vârf!
Acum urmează să se vocifereze despre petarde, despre cât de periculoase sunt, despre ce amenzi se împrăştie, despre ce vile, restaurante pregătesc nu-ştiu-ce mese, la televiozor apar ’nşpe mii de retrospective, pot deja să prevăd fără să fiu marea şmecheră Ildiko, ce are să urmeze zilele următoare. Nimic special, nimic să-ţi capteze atenţia, nişte zile normale pe marginea cărora se face, nejustificat, ditamai tevatura. Poţi sărbători naşterea cui vrei tu-când vrei tu, poţi să te-mpaci cu cine erai bulit în relaţii şi cu altă ocazie, nu trebuie să aştepţi sfârşitul anului, poţi să-ţi împodobeşti casa şi să-ţi pui lumânări pe masă în mijlocul primăverii dacă vrei, cu ocazia faptului că e mijlocul primăverii şi că aşa ai tu chef! Decembrie sucks!

"dar intr-un fel ne intalnim dimineata pe fond sentimental,
pe fond sentimental deprimat de atatea crime,
impreuna cu tine, eu calm - tu atat de activa" (travka - "intr-un fel")



si sa tii minte, chiar daca o sa ma car de pe-aici vreodata:
intotdeauna o sa fie mai speciala linia tramvaiului 102, decat orice metrou luxos,
o sa devin melancolica atunci cand o sa ma chinui sa mananc orez cu betisoarele,
o sa raman cu ochii atintiti pe un touareg, in revistele cu masini si motoare,
in locul dansului, o sa-mi aprind o tigara si voi privi in gol pe white trash beautiful,
o sa ma opresc din gatit si voi privi in urma amintindu-mi ca pescuiai prin preajma mea,
intr-un magazin de pescuit ma voi gandi ce ti-a lipsit candva?,
o sa-mi iau un cort si-o sa-l tin mereu deschis, in balcon,
n-o sa-mi mai fie frica de cutite si sabii,
de priviri adanci si scorpioni,
o sa tanjesc dupa plecarile neplanuite cand o sa-mi dau la maxim casetofonul din masina,
o sa-mi ascund ochiul pe care-l purtam la gat,
o sa mai am plaja si rasaritul din Vama doar scrijelite pe-o frunza, la gat,
o sa-mi desenez o cheie si pe cealalta incheietura,
o sa-mi privesc palmele si-o sa zambesc de cum mi-ai trasat viitorul, mai intai in gluma...,

cand va ploua voi mai vrea doar sa-mi numar banii,
ce-i voi dona pentru salvarea maimutelor pe cale de disparitie,
si intotdeauna o sa aprind in camera o luminita, cat de mica, inainte sa adorm,
stiu ca asa ti-ar fi placut daca ai fi fost acolo.